Dosar Symbio

CRONICARII. Din istoria literaturii române

Dosar viu Paideia Symbio

Cronicarii au avut o importanţă istorică remarcabilă, scrierile lor fiind surse extraordinare pentru aflarea trecutului poporului român. Studiile lui Grigore Ureche se vor concentra cu preponderenţă către domeniul „artelor liberale”, Miron Costin compune versuri în limba română, printre care un poem filosofic „Viaţa lumii”, pe tema sorţii capricioase. Scrie lucrări de înaltă erudiţie de istoriografie, atât în limba română cât şi în limba polonă, concentrându-şi atenţia în jurul problemei etnogenezei („De neamul moldovenilor”). Cronica lui Neculce acoperă intervalul 1662-1743, situându-se în prelungirea letopiseţelor scrise de înaintaşii săi moldoveni. Opera lui Cantemir este puternic marcată de influenţa umanismului renascentist, oglindind cele mai importante probleme legate de dezvoltarea socială şi istorică a Moldovei.

Dosar Symbio

în pregătire
ISBN: 9786067480269

Cumpără / vezi cartea pe Paideia.ro

Actualizări ale autorului

Nu există încă actualizări publicate.

Anexe documentare

Nu există încă anexe publicate.

Dosar de presă

Nu există încă materiale de presă publicate.

Evenimente și dezbateri

Nu există încă evenimente publicate.

Contribuții ale cititorilor

Nu există încă contribuții aprobate.

Trimite o contribuție pentru această carte

Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.