Transdisciplinaritate si arhitectura

Teoria arhitecturii contemporane străbate un moment de turbulență discursivă, reconfigurând identitatea disciplinară a profesiei pe harta cunoașterii. Slăbirea granițelor ei și extinderea către noi zone conceptuale indică apariția unei etape a medierilor și anegocierilor între „textul” și „acțiunea” arhitecturii pe tabla de joc urbană. Teoria arhitecturii este de asemenea marcată de o anxietate epistemologică determinată de explozia cunoașterii în matematică, fizică, biologie, sociologie, filosofie, antropologie, psihologie, psihanaliză și în multe alte discipline mai mult sau mai puțin „exacte”. Perioada recentă a scos la lumină dificultatea traducerii sau translatării cunoașterii între diferitele ei câmpuri, și deci între paradigmele adverse care-și confruntă argumentele și limbajele tot mai specializate.

În acest context, se poate explica de ce problema limbajului a început să domine atât de multe discipline la nivelul reflecțiilor epistemologice, dincolo de cunoașterea specifică produsă în sistemele instituționale.