Dosar Symbio

Romanian Folk-Culture

Dosar viu Paideia Symbio

Volumul descrie elementele culturii populare române. Aceasta este surprinsă dintr-o perspectivă etnologică, la graniţa unor parametri istorico-geografici, respectiv socio-demografici. Astfel se înfăţişează o cultură populară caracterizată de oralitate, anonimie, cu o formulă tradiţională clară, undeva între cultura minoră şi cea majoră. Sunt evidenţiate experienţa colectivă, funcţia socială şi practică ce o caracterizează, menţinându-se în acest fel stabilitatea grupului prin promovarea unor valori. Acest fenomen cultural cuprinde ritualuri, evenimente care includ manifestarea artistică prin dans, cântec, acestora adăugându-se elemente de port popular, obiecte şi instrumente muzicale specifice regiunii. Deoarece cultura română deţine importante evenimente istorice, bogăţia culturii tradiţionale nu se opreşte la momentele fundamentale: naştere, căsătorie, moarte. Analizată la început prin prisma etnologică şi creştină, cultura este prezentată mai târziu apelându-se la ocupaţiile tradiţionale ce constau în agricultură şi păstorit. Fiecare capitol al volumului conţine ilustraţii ce prezintă viaţa încărcată de semnificaţii şi tradiţii a românului, înfăţişând totodată costumele populare ale oamenilor dar şi activităţile acestora, undeva la graniţa dintre cele două niveluri ale culturii române, planul popular şi cel intelectual.

Dosar Symbio

în pregătire
ISBN: 9789735967086

Cumpără / vezi cartea pe Paideia.ro

Actualizări ale autorului

Nu există încă actualizări publicate.

Anexe documentare

Nu există încă anexe publicate.

Dosar de presă

Nu există încă materiale de presă publicate.

Evenimente și dezbateri

Nu există încă evenimente publicate.

Contribuții ale cititorilor

Nu există încă contribuții aprobate.

Trimite o contribuție pentru această carte

Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.