– coordonator Pr. Prof. Univ. Dr. Răducă Vasile
În conținutul acestui volum, Părintele Bugiulescu descrie și modul în care Sfântul Maxim Mărturisitorul se raportează la conceptul de patimă și feluritele forme pe care acestea le iau în oamenii ce sunt stăpâniți de ele precum și diferitele metode și mijloace ce sunt puse la îndemână celui stăpânit de patimi, încă de la început, pentru a depăși această stare de pasivitate. Astfel, patimile sunt înțelese ca fiind „mișcarea irațională a sufletului” sunt înainte de toate „boli ale sufletului”. Potrivit Sfântului Maxim, spune Pr. Bugiulescu, patimile îl transpun pe om într-o stare de pasivitate. Ele reprezintă rătăcirea simțurilor în jurul celor sensibile. Cuvintele Părintelui Bugiulescu că: „Patima este o trecere bruscă de la stare calmă la manifestarea violentă în care se pierde controlul și statornicia în săvârșirea binelui” ne arată că patimile au o manifestare degradantă, complexă și totalizatoare asupra omului. Ele pun stăpânire pe ființa lui, îl robesc și îi îngustează realitatea externă. Autorul semnalează faptul că Sfântul Maxim nu identifică patima cu o simplă încălcare singulară a poruncilor divine, făcută cu știință și voință, ci cu o stare păcătoasă, cu o voință păcătoasă, persistentă, cu o boală a firii umane.
Actualizări ale autorului
Nu există încă actualizări publicate.
Anexe documentare
Nu există încă anexe publicate.
Dosar de presă
Nu există încă materiale de presă publicate.
Evenimente și dezbateri
Nu există încă evenimente publicate.
Contribuții ale cititorilor
Nu există încă contribuții aprobate.
Trimite o contribuție pentru această carte
Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.
