Identităţi în Balcani şi loc de origine. Cazuri elene

În una dintre reflecțiile sale cu rezonanță printre compatrioții hotărâți să se dedice scrisului, Constantin Noica afirma că e de dorit ca lucrările unui autor să se lege între ele, în timp, printr-un fel de silogism. A nu se înțelege că unele scrieri trebuie să țină loc de premise majore, altele de premise minore, iar altele (eventual una mai proeminentă) de concluzie. Referirea la silogism sugera, de fapt, o coerență tematică generală, dacă se poate chiar convergența către o idee finală, de bază. Ei bine, programat sau de la sine rulând, cam tot ce a scris Sebastian Ștefănucă până acum se subsumează acelui ideal noician. După strategicele precizări conceptuale din loc de origineContribuții antropologice la înțelegerea conceptului de spațiu (Paideia, 2014), a urmat descinderea în cercetarea concretă, pas descris în Vória Peonía. Jurnalul unei practici formative antropologice de teren (Eikon, 2015), apoi Pe drumul către o antropologie balcanică. Repere de antropologie socio-culturală în nordul Greciei (Eikon, 2016). Volumul de față ‒ Identități în Balcani și loc de origine. Cazuri elene ‒ se adaugă perfect acestui complex tematic, cu răsfrângeri spre istorie, demografie, sociologie și (întâi de toate) spre antropologie. Regăsim aici: *locul ca ipostază antropologică a conceptului filosofic de spațiu; *legătura dintre identitate (nu doar individuală, ci mai ales comunitară) și locul de baștină; *observarea participativă într-un context cultural aflat în mișcare (inovație metodologică a autorului, acesta însoțindu-i pe descendenții grecilor pontici în călătoria lor spre ținutul de baștină); *proiectul unei antropologii balcanice ca laitmotiv, sau (în orizontul logic sub care ne-am plasat la început) ca un fel de concluzie anticipativă menită să dea seama și de alte viitoare lucrări ale autorului.

Gheorghiță Geană