Arta astrală

În anul 1926, Constantin Brâncuşi a hotărât să prezinte publicului american, iubitor de artă, 71 de lucrări la o galerie din New York; primele 20 au ajuns la vamă, urmând a fi scutite, conform legilor în vigoare, de taxe. Doar că, la deschiderea cutiilor, ofiţerii de frontieră au dat peste o serie de obiecte ciudate, realizate în marmură, bronz şi lemn, cel mai straniu părându-li-se a fi unul de aspect fusiform, intitulat „Pasăre în spaţiu”. Nedumeriţi,, l-au încadrat în categoria „ustensile de bucătărie şi echipament medical”, stabilind o taxă de 240 de dolari. În anul următor Brâncuşi a contestat în instanţă decizia vameşilor americani. Răsunetul acestui eveniment avea să fie amplu. O publicaţie ca „Time”, de pildă, relata că la expoziţia din Manhattan, bătrânele şi diletanţii se adunau în jurul unui obiect, cu gura căscată, şoptind: «Este o pasăre? Dacă nu este, atunci ce este? Orice este, este artă?».

După aproape un secol de la acest răsunător proces o întrebare se pune în mod legitim: cum de a fost posibil? Cum de s-au încumetat vameşii americani să nege calitatea artistică a „Păsării în spaţiu”? Cum de s-au întrebat unii privitori anonimi: „Ce este?”  Este artă, oare?”

  Într-adevăr, ce este, de fapt, obiectul artistic? Ce este arta, în esenţa ei?

„Dar pictura lui Manet depășește cadrul realismului și optează pentru o variantă mai radicală, exersată în Anglia de un artist vizionar și îndrăzneț, William Turner. Realitatea e copleșitoare din clipa inițială a receptării senzoriale. Ochiul – și, desigur, prin el, spiritul – e impresionat de vibrația culorilor, a căror armonie se comunică direct, răscolind edificiul ființei receptoare. A simți mesajul intens și pur al culorii înseamnă a pătrunde efectiv în realitatea obiectului contemplat și recreat din temelie. Întrebat despre titlul unui tablou marin, Monet a răspuns cu simplitate: „Mettez, Impression. Soleil levant”. Sugestia lui a fost preluată de crtiticul Louis Leroy și a doua zi titlul comentariilor sale din revista „Charivari” a fost „Exposition des Impressionnistes”. Dar „impresionismul” inspirat de afirmația lui Monet se poate numi la fel de bine „senzorialism” (sau „senzualism”) pentru că senzația

primară este creatoarea impresiei și pentru că, prin intermediul ei, pictorul – iar mai apoi, privitorul – pătrund în „substanța” sau în „carnația” realității vii, nemijlocite, grație culorii atotputernice.”

Corneliu Mircea, capitolul Modernismul