Abordarea are drept fundament pragmatismul și consistența clinicianului, dar emulând o interpretare socioculturală pertinentă, non-speculativă, mai puțin comună în literatura noastră.
Prima parte a volumului reprezintă un mic manual de psihosomatică, introducere obligatorie pentru orice clinician. Partea a doua a cărții reprezintă în literatura de specialitate din România primul studiu amplu privind tulburările de alimentație. Anorexia nervosa și bulimia nervosa, tulburări cu o prevalență crescândă, constituie eticheta ascunsă a top-modelelor, dar și un risc semnificativ pentru o generație obsedată de perfecționism și estetică corporală. În timp ce literatura și mass-media altor țări inundă de studii în acest domeniu, tulburările de alimentație sunt în mare parte încă ignorate aici în țară. Autoarea, având o istorie de 19 ani de psihoterapie, își aduce contribuția în acest domeniu. Studiul ei cuprinde o analiză diferențiată a aspectelor clinice, completată de dimensiunile familiale și, transgresând, oferă o analiză socioculturală complexă asupra anorexiei nervosa și bulimiei nervosa.
Tulburările de alimentație, tema de fond a acestei lucrări, constituie de trei decenii încoace un domeniu strălucitor pentru literatura de specialitate, dar și pentru mass-media.
Oltea Joja, psiholog clinician, psihoterapeut si cercetător stiintific, este profesor asociat la Universitatea Titu Maiorescu București.
A lucrat la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”, unde și-a însușit de-a lungul anilor o vastă experiență în domeniul psihologiei clinice și psihoterapiei, îndeosebi în aria tulburărilor de alimentație.
Deține titlul de grandparenting în terapia cognitiv-comportamentală acordat de Federația Română de Psihoterapie,
Autoarea a coordonat în perioada 1997-2001, în cadrul Institutului de Endocrinologie C.I.Parhon, primul proiect de cercetare privind eficiența psihoterapiei în România, cu tema specifică: „Eficiența psihoterapiei în tulburările de alimentație”. Proiectul a fost coordonat de Comisia Europeană în cadrul programului COST (Cooperation for Science and Technology).
Actualizări ale autorului
Nu există încă actualizări publicate.
Anexe documentare
Nu există încă anexe publicate.
Dosar de presă
Nu există încă materiale de presă publicate.
Evenimente și dezbateri
Nu există încă evenimente publicate.
Contribuții ale cititorilor
Nu există încă contribuții aprobate.
Trimite o contribuție pentru această carte
Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.
