Filosofia ca ştiinţă riguroasă (e-book)

«Filosofia ca știință riguroasă» înseamnă delimitare prin «reducție» a ceea ce este «Wissen» (cunoașterea ca valoare) în orice formă a raționalității (și a științificității), dar nu printr-o „metodă rațională” de deducere a principiilor, ci prin descoperirea acestora prin „geniul” cercetătorului în însăși structura și organizarea științei. «Nu trebuie să transmitem generațiilor viitoare – sublinia Husserl – dificultățile acumulate de noi și devenite în cele din urmă obișnuință de nedesrădăcinat. Nevoia aici provine de la știință, dar numai știința poate depăși cu totul nevoia care provine chiar de la ea… Concepțiile despre lume pot intra în dispută, știința însă, nu. Doar ea poate decide, iar decizia ei poartă pecetea veșniciei».

                                               (Alexandru Boboc)

Inițiator al fenomenologiei ca orientare filosofică, Edmund Husserl (1859-1938) este autorul unor lucrări de referință în creația teoretico-filosofică, prezente în participarea de fond la înnoirile din logică, metodologie, teoria cunoașterii, din filosofie și științele umane în genere. Prin opera sa, a cărei derulare în formula HUSSERLIANĂ a luat proporțiile unui mamut editorial, Husserl este astăzi mai mult decât inițiatoare al unei noi direcții de cugetare, reprezintă un adevărat fenomen cultural. În acest sens, formulăm ideea unei unități sui generis între Husserl – întemeietor al fenomenologiei (ca metodă de lucru și filosofie) și „fenomenul-Husserl”, între opera sa și proiecția ei ca program și stil de gândire, cu acțiune de durată în istoria logicii și a filosofiei.

 Husserl a propus mai întâi, o metodă de lucru (metoda fenomenologică) operațională în procesul asimilării teoretice a problemelor logicii, metodologiei și filosofiei științei, filosofiei culturii ș.a.; axată pe conceperea conștiinței sub dimensiunea intenționalității (orientare, deschidere spre ceva) și pe „reducția fenomenologică”, această metodă s-a dovedit funcțională în multiple planuri ale explicării creației (științifice, artistice, teoretico-filosofice), întrucât pune în lumină căile pe care se poate ajunge nu la ceea ce este aceasta, ci la valoarea lor. S-a remarcat, în acest sens, comunitatea acestei filosofii de lucru” cu cele mai noi tendințe din creație în literatură (romanul proustian) și artă (prin căutarea a ceea ce este nemijlocit), prin refuzul naturalismului și istorismului.