Automutilarea. Psyche on the Skin (e-book)

Practica tatuării

La „British Museum” sunt expuse două mumii vechi de 5000 de ani ce provin din Luxor – un bărbat și o femeie. Bărbatul are tatuată pe umăr o oaie, iar femeia – în „S” stilizat. Probabil că astăzi, acest cuplu ar trece complet neobservat într-un bar din Manhattan sau într-o cafenea din București.

S-a presupus, de altfel, că, dacă peste două sute de ani, cineva va căuta o imagine a omului de astăzi, cu siguranță aceasta ar fi tatuată. Odată cu această profeție s-a mai făcut o presupunere: acest fenomen de masă ar avea o puternică legătură cu individualismul societății occidentale.

Pe de altă parte, „bijuteriile” acestea cutanate și colorate, purtate deopotrivă de prim-ministrul Canadei și de David Beckham sunt promovate și vândute ca orice obiect care are rolul de a accentua iluzia singularității. Care este rolul tatuajului în largul peisaj al automutilării și al manipulării celuilalt? Veți afla citind această carte.

„Castrati”

În 1705 se năștea în apropiere de Napoli unul dintre cei mai mari cântăreți de operă ai lumiii – Carlo Broschi, alias Farinelli. Vocea sa pură, extrem de puternică, aptitudinea de a-și modula intonațiile glasului și expresivitatea sa muzicală se datorează castrării la care a fost supus când era un băiețel de zece ani.

În epocă, ablațiunea aceasta nu constituia câtuși de puțin subiect de pudibonderie, iar familiile din care proveneau castrații secolelor XVII și XVIII aveau obiceiul să solicite tot felul de stipendii sau să ceară ca viitorul maestru să se ocupe în întregime de starea materială a fiului lor.

Farinelli a fost precedat și urmat de numeroși alți „castrați”, până când, în 1902, Papa Leon al XIII-lea a încercat să pună capăt acestei practici, interzicând eunucilor să cânte în „Capela Sixtină”.