Fragmentarium: Cum tace un pește. Proză scurtă

Continuând „fragmentarismul” din vol. Fragmentarium: ficţionale, Gorun Manolescu, prezintă – în această lucrare, un sens al întregului, mizând, în primul rând, pe o metaforă la nivelul acestui „întreg” („Metaforă vie” – Ricoeur; „Metaforă revelatoare” – Blaga).  Autorul nu neglijează, acolo unde este cazul, metafora la nivel de cuvânt, propoziţie, frază, paragraf, capitol.

Volumul este structurat în trei părți. Prima partea cuprinde proze scurte precum: Crevasa, platoul de filmare şi luna plină, Povestire romanţioasă sau Avatar. În cea de-a doua parte regăsim o piestă de teatru într-un act și evocări ale autorului. Menționăm faptul că piesa – Evadarea nereuşită –

a intrată în repetiţie la teatrul Nottara din Bucureşti, în 1969, cu Ştefan Iordache în rolul principal; Ştefan Iordache care era atunci la începutul carierii şi jucase „Viziuni flamande” după Ghelderode; fost scoasă de pe afiş, tot în 1969, de cenzura din acele timpuri. Ultima parte a lucrării, intitulată sugestiv The end, cuprinde fragmente de roman.

Specificul scriiturii lui Gorun Manolescu a fost întotdeauna erudiţia dublată de un carnavalesc bine temperat. Pe urmele lui Ţuţea – dar mult mai puţin încâlcit şi mai precis în delegarea cuvintelor, teoreticianul îşi distribuie ideile şi conceptele în proze scurte şi scenete. Nemaipomenita vitalitate a scriiturii face posibil un spectacol livresc cu actori ca Borges, Baudrillard sau Kafka. Limbajul este zvelt, deloc fanariot. Inteligenţa se revarsă mereu în ironii, dar şi efectele stilistice sunt sănătoase şi plastice, nu doar zorzoane. Pentru iniţiaţii în cultură, spectacolul e un adevărat deliciu şi o enciclopedie condensată. Pentru amatorii inteligenţi, o hibridizare strălucită. Pentru cei nici-nici (oúte-oúte), textele sunt durere şi întristare, adică stimulent crâncen. Interesant este şi stilul fragmentarist al textelor, care le conferă expresivitate şi intensiune sporite, cum spune autorul în Preambul.

Felix Nicolau

Fragment din volum: „Propria mea viaţă. Care începe să se deruleze cu încetinitorul. Cu o secvenţă subliminală inclusă între pauzele infinitezimale ale unei reclame de prost gust. Secvenţă care mă obsedează. Şi a cărei obsesie n-o pricep decât atunci când derulez spotul reclamei. La o viteză la care timpul aproape că încremeneşte. Şi văd, Doamne, văd! Această secvenţă a propriei copilării. Violată. Ucisă apoi. Cu o atrocitate de neimaginat…” Gorun Manolescu.