Ion Gheorghe Duca, omul care a trăit din plin istoria țării din cele trei decenii ale acestui început de secol, și nu de puține ori implicându-se direct, a știut să vadă poate ca nimeni altul, cu ochii cugetătorului care frământă idei și pătrunde în adâncul sufletului, legătura între om și fapta sa, la care-l cheamă împrejurările și vremurile, consemnând, cu modestia ce-l caracteriza, acele inegalabile portrete și amintiri, din lectura cărora autorul te face să înțelegi faptul că nu are alt merit în întreaga sa Lucrare, decât acela de a fi „un mare colaborator al unor oameni epocali”. De altfel, în relatările sale din ultimii ani, nu face altceva decât să memoreze trecutul, desprinzându-se prin contemplație de orice violență activă. Numai astfel se poate explica tulburătoarea adâncime a venerației față de personalitățile prezente în opera sa și, totodată, se poate desprinde și imaginea sa ca om incapabil de orice violență și deformare a eului cognitiv, de aici rezultând meritul deosebit al scrierilor rămase de la I. Gh. Duca – politician și cărturar de elită, autorul portretelor a zugrăvit în opera sa icoane și amintiri, frumoase și impresionante, cu tot omenescul lor, pe care le redă cu o admirabilă iubire de adevăr.
Actualizări ale autorului
Nu există încă actualizări publicate.
Anexe documentare
Nu există încă anexe publicate.
Dosar de presă
Nu există încă materiale de presă publicate.
Evenimente și dezbateri
Nu există încă evenimente publicate.
Contribuții ale cititorilor
Nu există încă contribuții aprobate.
Trimite o contribuție pentru această carte
Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.
