Morala elementară – stări, praguri, virtuţi (e-book)

Inteligenţa este prin natura ei lucidă şi rece; înţelepciunea nu poate fi decât caldă şi înţelegătoare. Inteligenţa nu poate să nu separe; înţelepciunea trebuie să unească şi să înfrăţească fapte şi stări altminteri distanţate şi contradictorii. Inteligenţa este mărginită pentru că refuză sentimentul, în timp ce înţelepciunea dezmărgineşte tocmai pentru că-şi integrează sentimente precum altruismul şi generozitatea, bunăvoinţa şi îngăduinţa, compasiunea şi iertarea, recunoştinţa şi grija. Iar dacă plecăm de la premisa că imaginaţia ipotetică, de pildă, este „motorul inteligenţei” – după cum excelent demonstrează Radu J. Bogdan în cursurile lui de Filosofia minţii, atunci putem admite că există o bună-voinţă categorică ca motor al înţelepciunii.

Intelectualul doar intelegent poate fi un „ticălos isteţ” – ştim asta de la David Hume încoace –, dar intelectualul înţelept în chip activ nu poate fi decât împotriva ticăloşiei, laşităţii, mitocaniei, indiferenţei sau cinismului. Stricto sensu, inteligenţa este personală, pe când înţelepciunea este cu adevărat publică.