Poetica imaginii. O fenomenologie a inaparentului

Definiţia imaginii este paradoxală. Ea arată inaparentul, face imagine tocmai din ceea ce nu se arată, dezvăluie evidenţa a ceea ce nu sare în faţa ochilor zdrobind privirea cu preaplinul impactului vizual. De aceea imaginea, arătând, se arată în acelaşi timp drept o deschidere, asigurând condiţia posibilităţii de a se arăta şi făcând din arătare nu doar inerenţa fiinţării fenomenale ci şi condiţia de aprehensiune a fiinţei, invizibilul însuşi care se arată prin actul fiinţării.Şi de aceea imaginea este deopotrivă poetică, adică făcătoare şi donatoare a sensului cuprins în ceea ce se arată în câmpul imaginal, şi apofatică totodată pentru că nu arată decât o condiţie, o posibilitate, o putinţă înscrisă în adâncimea inaparentă, numită aici sensul originar, care survine odată cu vizibilitatea revelată de imagine. Poetica imaginiieste pe cât de necesar pe atât de adevărat o iniţiere în fenomenologia inaparentului.Nu mai puţin însă, ea este şi o poetică în sine, aceea a actului filosofic pe care Dorin Ştefănescu îl împlineşte cu fineţea proprie artei sale de a scrie transparent, exact aşa cum lumea se oglindeşte în privirea şi în gândirea sa.

 A.Vasiliu (CNRS, Univ. Paris-Sorbonne)

Poemul propune o dimensiune existențială care se creează din alte materiale decât lumea obiectuală. O lume care, totuși, dorește să fie exprimată și să-și dezvăluie sensurile… Cum putem să-i cuprindem tainile și semnificațiile?

Cum putem surprinde – se întreabă Dorin Ștefănescu – dincolo decorpul poetic,  chipulinimaginabil al trupului poetal, în locul incert – ezitând între realiași fictia – în care ceva apare în perspectiva deschisă de un noupunct de vedere?

Având ca reper lumea poemului cu sensurile sale înălțătoare și absconse, la prima vedere, autorul caută „locul” imaginilor integrate în spațiului imaginar. Acest ceva ascuns nu se află în structura poemului vizibil, avertizează aceasta, ci în non-manifestarea unui semnificabil inaparent a cărui lumină face cu putință procesul creației, aducând rostirea ascunsă a ființării poetale la rostitul actual al ființei poetice.

Potrivit acestuia: „Înțelegerea este în lucruri – acolo unde ele încep să (se) semnifice – și nu în imaginea pe care o propune o reprezentare a lucrurilor. Ea se află în lucruri, fără să le confiște semnificabilul, într-o paradoxală distanță a ascultării, în locul nedeterminat al vacuității gândirii, a imaginii, a reprezentării. De aceea, semnificabilul este un non-manifestabil real, fără un orizont de prezență: celebrare pură, originară, lipsită de aportul unei experiențe, al unei „trăiri” în care s-ar expune”.